Când vor fi reintroduse restricțiile anti-COVID

Pe 23 martie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nu este exclusă reintroducerea unor restricții de limitare a răspândirii virusului COVID-19, în cazul în care gradul de ocupare a paturilor din secțiile ATI ale spitalelor ar trece de jumătate.
După ședința de Guvern, Alexandru Rafila a anunțat că, în prezent, există 1.900 de paturi ATI disponibile pentru pacienți infectaț cu COVID-19, doar 25% din aceste paturi fiind ocupate.
„Eu nu pot să exclud nimic”, a precizat ministrul. „Între timp, facem recomandări. Dacă situația o impune, aducem colegilor din Guvern sub dezbatere acest subiect. Nu avem cum să știm cum va evolua acest val 5. Nu se pune problema unui val 6”, mai spune acesta.
Testarea împotriva COVID-19 este în continuare „încurajată” de către ministrul Sănătății. Acesta recomandă atât folosirea măștilor, mai ales în spațiile închise, cât și distanțarea.
„Recomandăm cu foarte multă seriozitate păstrarea măsurilor de protecție individuală legate de utilizarea măștii, mai ales în mijloacele de transport, în spațiile închise, și distanțarea, acolo unde este posibil, evitarea aglomerației”, declară Rafila.