Câţi bani vor plăti românii la energie electrică

Guvernul pregăteşte o nouă ordonanţă de urgenţă prin care să stabilească tarife reglementate pentru consumatorii casnici, industrie şi instituţii. Surse din coaliţia de guvernare spun că s-ar fi ajuns la un acord, astfel încât de la 1 ianuarie 2023, să fie un preț fix pentru energie, potrivit Antena3.

Potrivit unor surse, guvernanţii ar urma să stabilească un preţ fix de 68 sau 80 de bani pe kilowatt, pentru consumatorii casnici. 

Însă aceste tarife vor fi influenţate în continuare de limita de consum – 68 de bani vor plăti cei ce consumă până în 100 de kWh pe lună, 80 de bani – cei care nu depăşesc un consum de 255 kWh, lunar. Pentru cei care depășesc plafonul, prețul ar urma să fie de 1 leu/KWh. 

De asemenea, în cazul industriei mari, preţul ar putea ajunge la 1,30 lei pe kilowatt. Specialiştii în energie avertizează însă că există şi riscuri. 

Distribuitorii și furnizorii au cerut reglementarea prețului la energie în discuțiile pe care le-au avut cu liderii coaliției. Deocamdată nu se știe ce impact bugetar vor avea noile măsuri. Actul normativ ar trebui să fie gata până la 1 noiembrie. 

Piaţă reglementată a energiei cu preţ fix, de la 1 ianuarie 2023

1. Preţ consumatori casnici 

– 0,68 lei pentru consum de 100 kWh/lună 

– 0,80 lei pentru consum de 255 kWh/lună 

– posibil 1 leu pentru consum mai mare de 255 kWh/lună 

2. Industria mare – preţ fix de 1,3 lei/kWh

Cu cât scade factura la energie electrică pentru un apartament cu două camere

Apartament cu două camere, consum lunar 280 kWh

Acum:

– preţ: 0,80 lei/ kWh pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț de piață de cca 2,5 lei/kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 62,5 lei

– total factură: 266,5 lei

De la 1 ianuarie 2023:

– preţ: 0,80 lei/ kWh pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț fix de 1 leu/ kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 25 lei

– total factură: 229 lei

– diferenţă: mai puţin cu 37,5 de lei

Cu cât scade factura la energie electrică pentru un apartament cu trei camere

Apartament cu trei camere, consum lunar 330 kWh

Acum: 

– preţ: 0,80 lei/ kWh  pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț de piață de cca 2,5 lei/kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 187,5 lei

– total factură: 301,5 lei

De la 1 ianuarie 2023:

– preţ: 0,80 lei/ kWh  pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț fix de 1 leu/ kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 75 lei

– total factură: 279 lei

– diferenţă: mai puţin cu 22,5 de lei

Cu cât scade factura la energie electrică pentru o casă

O casă, consum lunar 360 kWh

Acum: 

– preţ: 0,80 lei/ kwh  pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț de piață de cca 2,5 lei/kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 262,5 lei

– total factură: 466,5 lei

De la 1 ianuarie 2023:

– preţ: 0,80 lei/ kWh pentru primii 255 kWh: 204 lei

– preț fix de 1 leu/ kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat: 105 lei

– total factură: 309 lei

– diferenţă: mai puţin cu 157,5 de lei

Aşadar, se observă că cei care consumă mai mult vor beneficia mai mult de această ordonanţă.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS