Rusia a atacat cu rachete un centru comercial foarte aglomerat din Ucraina

Luni după-amiaza, un centru comercial din orașul Kremenciuk, Ucraina, a fost lovit de către o rachetă rusească, notează Digi24.
Imagini de la fața locului arată clădirea în flăcări și oamenii fugind disperați din calea focului.
Kiril Timoșenko, șeful operațiunii de salvare, spune, conform datelor preliminare, că doi oameni au murit și 20 au fost răniți. 115 pompieri și peste 20 de mașini cu apă au intervenit la fața locului.
Președintele Zelenski a declarat la rândul său că aproximativ 1000 de oameni se aflau în mall la momentul în care acesta a fost lovit de rachetă.
„Centrul comercial nu reprezenta niciun pericol pentru armata rusă și nu avea nicio însemnătate strategică pentru invadatori”, a spus președintele ucrainean pe Telegram.
Într-o postare pe facebook, primarul orașului, Vitali Melețki a spus că atacul s-a petrecut într-o zonă foarte aglomerată.